Dimineața, când încă îi mai păstrezi mirosul pe pielea ta și-n așternuturi.
La răsăritul soarelui, când nu s-a trezit întreaga lume, doar voi.
Lumina e încă blândă, aerul deja cald, nisipul umed și apa fără unde.
Și aproape că îi simți îmbrățișarea, și culorile ei te copleșesc, și-nchizi ochii ca s-o reîntâlnești în vis.
Și zbori în vis spre lună pentru că ea înțelege și-o veghează, și-o lași în grija ei.
Și speri să fie tot acolo, și s-o iubești, și să te iubească, din ce în ce mai mult, când te întorci la ea.
Category: Gânduri